La 11 octombrie 1593, Mihai Viteazul intră în București și urcă pe tronul Țării Românești.
Mihai Viteazul a fost domnul Țării Românești între 1593-1600. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei state medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei.
Îți mulțumim că ai citit articolul nostru. Te rugăm să ne dai un LIKE și pe pagina de facebook.
Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea.
Scapă în ultima clipă de decapitare
Din august 1592, voievod în Ţara Românească a fost înscăunat Alexandru, fiul lui Bogdan Lăpușneanu, nepot al lui Alexandru Lăpușneanu de la care moștenise obiceiul de a-i tăia cam prea repede pe boieri, motiv pentru care va rămâne cunoscut în istorie sub cognomenul de „cel Rău“.
Alexandru cel Rău era dator vândut turcilor şi cămătarilor greci din Istanbul şi desele execuţii ale boierilor îi permiteau să le confiște averile şi să mai plătească din creditele restante. Mihai, a cărui popularitate ca ban al Olteniei îl deranja pe Alexandru cel Rău era ţinta perfectă pentru domnitorul dornic să scape de un posibil pretendent la tron dar şi să pună mâna pe averea acestuia. Așa încât ordonă arestarea şi executarea lui Mihai. „El (Mihai – n.n) fu adus în București unde domnul cătrănit de mânie, învinovăţi de trădător şi rebel şi îl închise în pușcărie, spre a fi pus la caznă şi apoi ucis“. (Nicolae Bălcescu). Adus la locul de osândă, are loc celebrul fapt descris în orice hagiografie a lui Mihai Viteazul, care se respecta. Călăul impresionat de măreţia şi statura personajului, aruncă securea din mână, refuzând să aducă la îndeplinire sentinţa.
Episodul, pe cât de dramatic, e pe atât de greu de atestat din punct de vedere istoric. Mihai este adevărat, scapă de execuţie, dar probabil a contat mai mult faptul că se găsesc 12 boieri care jură că banul Olteniei nu e os domnesc, risipind, cel puţin pe moment, temerile lui Alexandru cel Rău. Reintegrat în funcţia sa de ban al Craiovei, Mihai își dă seama că nu o să aibă zile bune cu Alexandru cel Rău, aşa încât fuge în Transilvania, însoţit de Stroe Buzescu şi Radu Florescu. Este bine primit de Báltázar Báthory, vărul principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory. Înarmat cu scrisori de recomandare de la Sigismund, pentru marele-vizir şi ambasadorul Angliei la Poartă, Edward Barton, Mihai ia calea Istanbulului în speranţa obţinerii tronului Ţării Românești.
Începe domnia lui peste Țara Românească
Având și sprijinul patriarhului Constantinopolului, Mihai a devenit domn al Țării Românești la 2 septembrie/S.N. 12 septembrie 1593, înscăunarea sa având loc la București pe 15 octombrie/S.N. 25 octombrie, în același an.
Aderă la „Liga Sfântă” creștină, constituită din inițiativa Papei Clement al VIII-lea, din care inițial făceau parte Sfântul Imperiu Romano-German, Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova și Toscana (Anglia și Polonia au manifestat rezerve față de politica de cruciadă a papalității). Ulterior aderă și Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianță a celorlalte două state românești, Moldova și Țara Românească. Aron Vodă, domnul Moldovei, semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianța antiotomană.
